Ce este hidratarea facială și de ce este ea crucială dacă ne dorim să avem un ten luminos și sănătos.

O piele sănătoasă și strălucitoare este întotdeauna o piele hidratată! Hidratarea poate ajuta la îmbunătățirea texturii și la uniformizarea nuanței pielii și reduce, în timp, apariția unor patologii dermatologice complicate.

Pielea deshidratată și nehrănită corespunzător devine mai uscată, mai sensibilă și implicit mai vulnerabilă în fața factorilor externi. Stresul, poluarea, utilizarea produselor de make-up și multe alte lucruri pot determina roșeață, descuamarea pielii și mâncărime. Pe termen lung, apar ridurile, una dintre consecințele majore ale acestora fiind lipsa de hidratare și neîngrijirea corespunzătoare a tenului.

În articolul de astăzi de pe blogul nostru de sănătate și frumusețe îți explicăm de ce este crucială hidratarea pielii.

Funcția de barieră a pielii

Stratul exterior al pielii acționează ca o barieră pentru a îți proteja pielea de iritanții externi. Atunci când pielea ta este bine hidratată, această funcție de barieră este optimizată și substanțele nocive au un efect mai diminuat asupra pielii. De asemenea, o piele hidratată, este și o piele care se vindecă mult mai ușor și mai repede.

Prevenirea mâncărimii și a roșeții

Hidratarea adecvată ajută la prevenirea pielii uscate și descuamate. Pielea uscată poate fi inconfortabilă și poate duce la probleme precum mâncărime și roșeață. Aceste afecțiuni determină un aspect neplăcut, dar pot fi și dureroase sau pot genera complicații atunci când sunt neglijate.

Semnele de îmbătrânire sunt considerabil reduse

O pielea care este foarte bine hidratată este întotdeauna mai suplă, iar ridurile fine și ridurile sunt considerabil reduse. Pielea uscată tinde să prezinte semne de îmbătrânire mai proeminente. Pielea hidratată în schimb este mai puțin predispusă la iritații și mai capabilă să se repare singură. Hidratarea adecvată poate reduce, de asemenea, riscul de afecțiuni ale pielii, cum ar fi eczema, acneea și psoriazisul.

Ce putem face ca să menținem un nivel optim de hidratare?

Terapeutele Shining Body Sibiu recomandă 3 lucruri esențiale pentru hidratare: apă multă, protecție solară ridicată și Hydrafacial, aparatul de la Shining Body care pur și simplu îmbunătățește considerabil aspectul tenului. Dar să le luăm pe rând.

Hidratarea întregului corp este esențială. Auzim des că trebuie să bem multă apă pe parcursul unei zile. Dacă facem asta, tenul nostru ne va fi profund recunoscător. Este bine să folosim creme de hidratare de calitate, cu ingrediente curate, dar și să fim blânde în procesul de demachiere și de curățare a tenului.

Expunerea îndelungată la soare poate duce și ea la deshidratarea pielii. Este recomandat să utilizați zilnic protecție solară pentru a vă proteja pielea de daunele UV, care pot accelera pierderea umidității și îmbătrânirea.

Hydrafacial este unicul echipament de hidrodermoabraziune care combină simultan curățarea, exfolierea, extracția, hidratarea și protecția oferită de antioxidanți, rezultatul fiind o piele curată, catifelată, fără disconfort și fără timp îndelung de recuperare. La Sibiu puteți beneficia de avantajele Hydrafacial la salonul Shining Body din Sibiu.

Articole asemănătoare

Abonează-te la newsletter

Pentru a primi noutăți & oferte